Întâi negrul. Apoi verdele, așezat peste el cum cade lumina printr-o pădure - în fâșii, inegal, niciodată la fel de două ori. Printre ele, un gri care se ia după lumină: ziua e aproape argintiu, iar spre seară se retrage în bleumarin.
Pielea am pictat-o eu, într-un joc de temperatură și presiune, cu o tehnică la care am ajuns singură, în anii petrecuți la masa mea de lucru. Nu există șablon și nu există repetiție. Modelul s-a întâmplat o dată, sub mâinile mele, și acolo rămâne.
Înăuntru, o căptușeală din piele de miel, moale la atingere. Trei buzunare în interior, două pe dinafară și un suport pentru pix, pentru că unele gânduri trebuie scrise chiar în clipa în care vin. Se închide fără zgomot, cu un magnet de neodim.
